Plită electrică vitroceramică

Am tot discutat despre plitele încorporabile, iar acum vreau să discutăm un pic despre plitele vitroceramice. Sunt din ce în ce mai populare la noi în țară, mai ales în situațiile în care nu aveți acces la o rețea de gaze. Așadar, foarte multe persoane preferă alternativa: plitele electrice.

Eh, aceste plite electrice, în general, sunt vitroceramice. Așadar, m-am gândit să vin în ajutorul vostru cu informații prețioase.

Cred că toată lumea dorește să știe informații de instalare, în primă fază.

O plită electrică are nevoie de o instalație electrică bună. În niciun caz nu trebuie să fie pe aluminiu. Am auzit tot felul de cazuri în care instalația electrică pur și simplu a făcut ca pereții să ia foc. Da, aluminiul nu rezistă la tensiuni mari, iar cablurile se încălzesc până ia foc. Iar în pereți aveți un tub de plastic.

Mai nou, instalația electrică se face în funcție de nevoi. Cele mai comune sunt cablurile de 2.5mm pentru prize. Alții au ridicat ștacheta și au pus chiar și de 4mm.

Ar fi bine să știți următoarele despre instalarea corespunzătoare.

Sunt lucruri importante ce țin de aerisirea corespunzătoare a plitei vitroceramice și pe care trebuie să le respectați. Așadar, diagrama de mai jos trebuie să vă ajute. În plus, orice corp suspendat trebuie să fie la minim 80cm de plita electrică.

Cum se conectează la rețeaua electrică plita?

Ați observat, probabil, că plita electrică vine fără un ștecher. Acesta trebuie să fie cumpărat separat. Alegeți un model bun, ceramic, cu care să faceți treaba. Legăturile se pot face și trifazat sau monofazat așa cum arată schema de mai jos:

Este imperios necesar ca voi să aveți împământare. Așadar, nu uitați de cablul galben/ verde.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.